Fiecare poveste de dragoste este minunata, insa pentru fiecare cuplu in parte, cea mai frumoasa este povestea lor. Va invit sa cititi in randurile de mai jos, povestea de dragoste ce ii leaga pe Paula si Ovidiu.
De cati ani va cunoasteti? Ne-am cunoscut in urma cu sase ani jumate si tot de atunci formam un cuplu. Imi amintesc perfect acea zi, 1 August 2010, o zi super calduroasa, care avea sa lege doua destine. Eram la discoteca, cu un verisor si niste prieteni de ai lui, nu prea cunosteam pe nimeni, ma plictiseam grozav. Pana cand a aparut el, il cunosteam din vedere, imi era simpatic, dar niciodata nu vorbisem cu el. Marturisesc ca niciodata nu m-am distrat mai bine decat atunci, a fost cea mai frumoasa noapte, noapte in care am dansat incontinuu, am povestit si am ras.
Cum a fost cererea in casatorie? Cei cinci anisori de relatie i-am sarbatorit pe o mica terasa pe plaja din Pefkohori Halkidiki (Grecia) impreuna cu prietenii nostri de suflet. Eu nu planuisem nimic pentru acea seara speciala, ma gandeam ca voi improviza ceva dragut. In schimb iubitul meu a avut un plan bine pus la punct, care l-a urmat cu sfintenie pana in clipa in care am spus DA. Intrebarea neasteptata si mult dorita mi-a adus multa fericire.
Cum v-ati simtit in ziua nuntii? Ne-am casatorit in 15 Octombrie 2016, o zi absolut superba de toamna. A fost o zi insorita, dupa o saptamana morocanoasa, in care a plouat incontinuu. Am trait fiecare moment la intensitate maxima iar pe tot parcursul evenimentului am fost coplesiti de emotii. Totul a decurs perfect, intr-o atmosfera desprinsa dintr-un basm. Am avut parte de cea mai tare petrecere, alaturi de persoane dragi. A fost, este si va fi cea mai frumoasa zi din viata noastra.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.